Friptură de porc cu măsline și garnituă de orez cu șofran

de admin

Această friptură de porc cu măsline și garnitură de orez și șofran este preferata noastră când vine vorba de rețete din carne de porc. Unde mai pui că, aceeași carne, așa controversată cum este ea printre mame de copii proaspăt diversificați, este preferata celui mic. De fapt, povestea este cam asa.

Copilul nostru a refuzat carnea până la vârsta de 2 ani, deși i-am oferit-o în fel și chip, fie ea de curcan, vită, pui, pește, porc.

Nu mi-am făcut griji, era în grafic cu greutatea, iar carențe nu avea (conform analizelor). Își lua el probabil din alte surse ce avea nevoie. Din fericire mânca din toate în rest.

După 2 ani a poftit carne de porc de pe masa de Crăciun a bunicilor și a fost dragoste la prima degustare.

De atunci a început să mănânce și din celelate tipuri de carne, dar tot carnea de porc a rămas preferata lui.

Despre faptul că e în regulă ca bebelușii și copiii mici să mănânce carne de porc am scris și atunci când am publicat rețeta  de friptură de porc la cuptor cu garnitură de cartofi dulci și sos de avocado.

Mâncăm o dată sau de două ori pe săptămână carne de orice fel. Când o fac însă, îmi propun să o asociez cu tot felul de alte ingrediente, așa încât să obțin niște farfurii echilibrate ca gust și ca nutrienți.

Combinația aromelor de măsline, ardei și frunzele proaspete de busuioc conferă o notă aparte fripturii. Are totul un iz mediteranean.

Dacă vrei să încerci și tu această friptură de porc cu măsline și garnitură de orez și șofran, găsești lista de ingrediente și modul de preparare mai jos.

Timp preparare:
30 min
Timp coacere:
2 h
Număr porții:
6 porții
Dimensiune vas:
22 cm x 35 cm

Pentru friptura

  • 1 kg mușchi porc
  • 1 ceapă
  • 1 ardei roșu sau verde
  • 2 căței usturoi
  • 450 ml bulion sau 450 g roșii curățate de pieliță și tocate
  • 50 g masline verzi sau umplute cu gogoșar (lăsate în apă la desărat)
  • 1 linguriță busuioc uscat sau 1 lingură busuioc proaspăt tocat
  • 1 lingură făină
  • Sare (doar peste vârsta de 1 an!)
  • Piper

Pentru orezul cu sofran

  • 1 lingură ulei de măsline
  • 25 g unt
  • 1 ceapă mică
  • câteva fire de șofran
  • 250 g orez alb cu bob lung
  • 600 ml supă clară de pui sau apă
Mod de preparare

PASUL 1
Pregătește toate ingredientele și preîncălzește cuptorul la 160 de grade.

PASUL 2

Spală și taie carnea felii de circa 1 cm grosime. Pune peste ea ceapa și usturoiul tocate mărunt, sarea, pierul și roșiile sau bulionul, amestecat cu făină. Lasă totul la cuptor timp de 1h și 30 min.

PASUL 3

După 1h si 30 min scoate carnea și adaugă măslinele tăiate pe jumătate, busuiocul și ardeiul tăiat fâșii și mai lasă totul în cuptor 30 minute.

PASUL 4

Până se face carnea, prepară orezul. Pune uleiul și untul la încălzit într-o tigaie adâncă. Adaugă ceapa și firele de șofran.  Toarnă supa de pui sau apa și lasă totul să fiarbă la foc mediu sub capac aproximativ 15 minute sau până cand orezul a absorbit tot lichidul și boabele lui s-au înmuiat. Poți adăuga piper și sare (doar peste vârsta de 1 an).

PASUL 5

Scoate carnea din cuptor și servește-o imediat alături de orezul cald.

Așa arată farfuria copilului…

Dacă ai încercat această ceastă friptură de porc cu măsline și garnitură de orez și șofran, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Facebook comments

ALTE RETETE SIMILARE

Lasa un comentariu