Meniul de la creșă în Luxemburg versus România (guest post)

de admin
meniul de la cresa

Se pare că problemele pe care le avem în România, în ceea ce privește meniul de la creșă și grădiniță, sunt valabile și prin alte părți, chiar în țări cu standard de viață mult mai ridicat decât la noi. Te invit să citești mai jos despre experiența pe care a avut-o  Flavia (www.noidoisibebe.ro) cu creșele din Luxembourg, acolo unde trăiește de ani buni, împreună cu soțul și fetița ei, dar și cu cele din România, unde urmează să se întoarcă în curând.

Nu pot să vorbesc despre meniul de la cresa fara să nu mă gândesc la propria mea copilarie. Când eram copil îmi aduc aminte că aveam un loc anume în casă în care ţineam dulciurile. Aveam acces la ele cam oricând.

Ce-i drept, mama îmi limita cantitatea zilnică, dar cu ochii de acum, cred că limita impusă nu era suficient de strictă. Ai mei nu-mi luau prea multe dulciuri din comerţ, dar primeam cu nemiluita. Nu era cadou fără ciocolată.

Ei bine, la bunici nu mai exista limită. Nu mi-o impunea nimeni. Îmi aduc aminte că erau nişte napolitane la kilogram cărora nu le puteam rezista. Puteam mânca o pungă plină într-o zi. Şi nimeni nu-mi spunea nimic.Ai mei au făcut lucrurile aşa cum au ştiut ei mai bine şi nu-i învinovăţesc, însă recunosc că educaţie alimentară n-am prea avut.

Astăzi, cu toate ambalajele frumos colorate existente în comerţ, cu zahărul omniprezent şi cu informaţiile adunate, mă simt datoare să-mi educ copilul şi din punct de vedere alimentar şi să adoptăm obiceiuri cât mai sănătoase pentru binele întregii familii.

Acasă am renunţat de multă vreme la zahărul rafinat şi, în timp, am redus cantităţile de îndulcitori naturali pe care le folosesc în preparate. Nu aş face decât să îi alimentez fetiţei preferinţa pentru gustul dulce.Acasă lucrurile sunt mai uşor de controlat, dar în colectivitate sarcina mea se complică. Contrar sfaturilor primite, nu am abandonat lupta pentru o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată odată cu începerea creşei.

Când am luat legătura cu prima creşă pe care a frecventat-o fetiţa mea, ea nu era încă născută. În Luxembourg, ţara unde locuim încă, locurile la creşă se rezervă din timp, mult prea din timp. La vremea respectivă eram informată, dar nu suficient.

Nu am pus nicio întrebare legată de meniu. Abia după ce a intrat în colectivitate am început să fiu nemulţumită.

De ce m-a dezamăgit meniul de la creșă și atitudinea personalului vis-a-vis de mâncare?

Aici totul este mai scump, dar şi salariile sunt mai mari. Totuşi, eu zic că suma lunară plătită către creşă nu se justifică. Aici mă refer la creşele private, pentru că în cele de stat locurile sunt limitate.

Fetiţa mea mergea la creşă doar dimineaţa şi înainte mesei de prânz o luam acasă. Am avut norocul să o pot ţine la programul ăsta destul de multă vreme. Micul dejun nu se servea la creşă, ci acasă. La creşă primeau un fruct dimineaţa, însă eu le ceream să îi ofere 2-3 fructe încât gustarea de dimineaţă să o putem considera mic dejun.

Toate bune şi frumoase până la primele dăţi când am fost curioasă să văd ce mănâncă cei mici pe durata zilei, până la primele aniversări şi până la prima Garden Party cu părinţii.

Vă detaliez meniul de la prima cresa din Luxemburg, de pe durata unei săptămâni (pentru copii sub 2 ani):

-> Micul dejun/Gustare – Fructe (în fiecare zi).

-> Prânz

  • Carne de vită cu griş şi ţelină,
  • peşte cu cartofi şi spanac,
  • carne de vită cu paste şi broccoli,
  • carne de curcan cu cartofi şi dovleac
  • somon cu griş şi mazăre.

-> Desert (imediat după prânz) – compot de fructe.

-> Gustare – iaurt cu compot de fructe (în săptămâna dată exemplu).

Aveam o problemă în primul rând cu desertul. Cândva credeam că ţine de concepţia românească să terminăm masa cu un dulce, dar aici am văzut desertul înrădăcinat mai rău decât necesitatea imperativă a felului 1 urmat de felul principal de acasă, din România.

Apoi, eu evit pe cât posibil feculenţii combinaţi cu proteine. Ştiu că nu există dovezi concrete că ar îngreuna digestia, ci doar teorii lansate de specialiştii în domeniu, însă fiecare dintre noi funcţionăm după o logică bazată pe experienţe proprii. A mea îmi spune că nu sunt combinaţiile care ar trebui să se regăsească în meniul nostru zilnic.

Deși torturile pentru cei mici se puteau face în casă sau aduce din exterior fără vreun certificat sau garanţie, surpriză: am fost singura care am pregătit un tort făcut în casă. În rest, am văzut checuri marmorate cumpărate din hipermarket şi torturi din comerţ îmbrăcate în ciocolată.

Dacă mă întrebaţi pe mine, mi se par nişte alegeri total neinspirate. Este suficient să le citim etichetele pentru a trage o concluzie. Adică, dă-i copilului tău zahăr cu linguriţa dacă chiar vrei, dar în colectivitate gândeşte-te că nu doar copilul tău mănâncă din tortul respectiv.

Poate veţi spune că exagerez, că e vorba de excepţii. Ei bine, când sunt 2-3 aniversări într-o lună, nu mai vorbim de excepţii, ci de obiceiuri. Aniversările vin la pachet cu cadoul oferit de sărbătorit celorlalţi copii. Toate cadourile sunt constituite din dulciuri. Plăsuţe întregi cu ciocolate, biscuiţi, napolitane şi jeleuri. Eu chiar m-am întrebat cum reuşeşte un copil de un an să mestece jeleurile sau caramelele tari ca piatra.

Eu am rupt obiceiul dulcelui oferit cadou şi, în aceeaşi sumă, am optat pentru altceva. Am povestit în detaliu pe blog care a fost alternativa mea.
La actuala creşă, parte din acelaşi lanţ de creşe, fetiţa mea a rămas în 1-2 zile pe săptămână şi la masa de prânz. De fiecare dată am cerut ca desertul să îi fie înlocuit cu un fruct.

Iata cum arata meniul la actuala creșa:

La desert copiii primesc:

  • cremă de ciocolată,
  • cremă de caramel,
  • iaurt cu fructe,
  • fructe,
  • iaurt.

Au fost prânzuri pe care le-am considerat echilibrate, dar şi altele în care copiilor li se propuneau:

  • pangasius,
  • cordon bleu,
  • mini cheese burgeri,
  • şuncă caramelizată cu legume.

La gustarea de dupămasa, în 2-3 zile pe săptămână sunt privilegiate preparatele dulci, neapărat cu zahăr:

  • cereale din comerţ,
  • crackerşi (care deja conţin zahăr) cu dulceaţă,
  • tartine cu ciocolată (mai exact, cu Nutella).

Cred că majoritatea părinţilor habar n-au ce efecte are zahărul asupra copiilor lor. A fost nevoie ca un copil să facă o alergie de toată frumuseţea la propriul său tort încât să se tragă un semnal de alarmă, să nu se mai accepte toate „minunăţiile” din comeţ, iar meniurile propuse în interiorul creşei să semene cu unele mai adaptate pentru copii care servesc masa acolo 5 zile din 5, nu doar 2 din 5.

Nu cred că sunt curioşi vreodată să se uite pe meniu, să vadă ce mănâncă cei mici în 80% din timp. Bine, îndrăznesc să spun 100% din timp, pentru că în majoritatea familiilor de aici, cele cu care am interacţionat, nu există noţiunea de preparat în casă, echilibru sau educaţie alimentară. Am încercat pe toate căile să sesizez conducerea creşei că meniurile nu sunt potrivite pentru copii, dar mi-am răcit gura degeaba.

Ce criteriu îl consider determinant în alegerea creşei? Meniul sau oferta educaţională?

Cum urmează să ne întoarcem în curând în țară, am început să caut în România o creşă unde să-mi înscriu fetiţa. Majoritatea instituţiilor îşi expun în detaliu oferta educaţională, dar prea puţine spun ceva despre meniul oferit. Consider că este necesar într-o ţară campioană la rata obezităţii infantile să se sublinieze şi oferta alimetară.

Ştiam că trebuie să fac compromisuri şi eram pregătită să le fac din punct de vedere alimentar. Aveam 2 posibile creşe pe listă. Le-am solicitat meniul şi mi-am dorit să-l folosesc ca şi criteriu de departajare. Nu am avut ce departaja. Una nu mi-a răspuns niciodată, iar în meniul celei de-a doua preparatele de la micul dejun nu m-au mulţumit absolut deloc.

În condiţiile în care fetiţa mea ar fi frecventat creşa part-time în următorul an, cu posibilitatea de intra apoi la program întreg, meniurile per ansamblu mi s-au părut că nu ar reprezenta un comprimis, ci ar compromite tot ce am făcut până acum. De ce ar trebui să alegem între sănătatea corpului şi a minţii, între mâncare echilibrată şi pedagogie? De ce să nu facem un efort şi să le avem pe amândouă?

Dimineaţa nu lipsea sfântul ceai, pâinea cu unt şi şuncă, cu unt şi caşcaval, cu pate din comerţ, cu unt şi miere ori pişcoturile cu lapte. Unul mai „nutritiv” decât celălalt, nu? Să nu mai zic că gustările erau formate din plăcinte, ştrudeluri, perniţe, haioşuri şi checuri, toate cumpărate.

Am demostrat deja că veşnica scuză a costurilor nu este viabilă. Se poate ca un meniu să fie sănătos şi fără ruinarea buzunarelor părinţilor. În acest scop, am făcut un exercițiu practic de imaginație meniuri pentru creșe/grădinițe sau am scris despre ce (NU) ar trebui să conțină meniul copilului vosru.

Un meniu sănătos şi echilibrat nu se referă la quinoa, amaranth şi preparate sofisticate, ci, în primul rând, la eliminarea zahărului rafinat, la privilegierea făinii integrale în preparate, a legumelor şi fructelor crude şi la excluderea mezelurilor şi conservelor. Ar fi un mare pas înainte.

Cine poartă responsabilitatea nepăsării alimentare din creşe şi grădiniţe (nu numai în România)?

Când ajungi campioană (ca ţară) la rata obezităţii infantile, când există un cadru legislativ care nu se utilizează/respectă, atunci cred că suntem cu toţii vinovaţi, instituţii şi părinţi deopotrivă. Instituţiile se ascund în spatele preţului mic pe meniu, iar părinţii se justifică adesea cu un „Da’ noi cum am crescut?!”. Ştiu că nu există creşa sau grădiniţa perfectă, dar cred că lucrurile se pot schimba atunci când nu ne (mai) mulţumesc. Doar că pentru schimbare trebuie să existe curaj, interes şi voinţă de ambele părţi.

Mi-aş dori să văd părinţi mai informaţi, mai implicaţi să caute alternative sănătoase şi mai atenţi cu ceea ce pun pe masă.

În privinţa creşelor şi grădiniţelor, mi-aş dori ca părinţii să fie mai deschişi cifrelor, statisticilor şi ideilor, să aibă mai mult curaj să-şi spună nemulţumirile, să facă echipă cu ceilalţi părinţi pentru binele copiilor lor, să găsească soluţii împreună, nu să acţioneze unii împotriva celorlalţi.

Mi-ar plăcea ca reprezentanţii creşelor şi grădiniţelor să înţeleagă rolul pe care îl au în viaţa copiilor şi din punct de vedere alimentar. Să înţeleagă că le formează obiceiurile alimentare. În acelaşi timp, mi-ar plăcea să ştiu că există mai multe controale, că medicii nu îşi pun parafa doar să fie pusă, ci au întocmit un meniu cap-coadă pentru a le asigura celor mici cantitatea necesară de nutrienţi.

Dacă ți-a plăcut acest articol despre meniul din crese si gradinite din Luxemburg versus Romania, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook si follow celei de Pintrest.

Facebook comments

ALTE RETETE SIMILARE

Lasa un comentariu