Primii pași în alimentația bebelușului – cum a decurs al doilea atelier de nutriție și gătit

de admin
0 comentariu

Când faci primii pași în alimentația bebelușului începi o etapă nouă, plină de provocări. Treaba cu diversificarea, dar mai ales cu autodiversificarea, e grea de tot. Sunt atât de multe păreri în jur, unele mai neavizate decât altele, de la vecini, bunici, mătuși, până la medici care au rămas fixați în recomandări de mult apuse. Toată lumea sare cu sfaturi. Ajungi să fii absolut bulversată și să nu știi de unde s-o apuci.

Cum, ce, când trebuie să mănânce micuțul, de la ce vârstă, în ce cantități, câte mese, ce te faci dacă refuză mâncarea, sunt doar o parte din întrebările care îi frământă pe părinți.

Apoi, mai este un aspect, o dată ce ai înțeles cât de cât teoria, te lovești de partea emoțională. Ori ești tu, ca părinte, pregătit să aplici metoda autodiversificării dar puiul nu este, ori vrea puiul control și independență și părintele n-are curajul. Sincronizarea asta este destul de dificilă.

Ca să ajutăm părinții să traverseze această perioadă cât mai ușor și cu cât mai multă încredere și relaxare, am organizat împreună cu Andreea Carmen Radu, consilier nutriție, acest atelier de nutriție și gătit, „Primii pași în alimentația bebelușului” special dedicat subiectului. Acesta este cel de-al doilea din seria “Gătitul acasă e ușor!”. Despre primul poți citi aici.

Ce s-a întâmplat în cadrul atelierului

După întâmpinarea participanților și o scurtă prezentare a speakerilor, am trecut direct la treabă. Ne-am suflecat mânecile, ne-am pus șorțurile și ne-am apucat de făcut brioșe.

Brioșele sunt lucru mare la casa părintelui de bebeluș ce a dat cu gustul de solide.

Să-ți spun de ce…

  • sunt extrem de ușor de preparat (se fac in 20 minute + 30 minte de stat la cuptor),
  • poți îngloba o grămadă de chestii în ele ( legume, fructe, brânză, carne, pește, nuci măcinate, etc)
  • se gestionează ușor de bebeluș, de cei autodiversificați încă de la început iar de cei diversificați clasic, pe măsură ce capătă abilitățile necesare autohrănirii
  • se transportă ușor în parc, la drum în vacanțe, la picnic
  • rezistă la frigider 3-4 zile, deci faci o tranșă bună din prima și n-ai treabă o vreme

Cum a decurs partea practică

Am făcut, pornind de la același aluat de bază, două tipuri de brioșe “dulci” (fără zahăr – îndulcite cu banane și căpșune) și brioșe „sărate” (fără sare – cu brânză și spanac). Zahărul, sarea și mirea sunt interzise înainte de 1 an.

Atât eu, cât și Andreea ținem foarte mult să gătim cu ingrediente de calitate, din surse sigure și aduse de pe plan local, produse la noi.

Pentru brioșele “sărate” am folosit brânză Covalact și spanac furnizat de Ecokult, ferma de legume în conversie BIO.

Cel mai tare mi-a plăcut faptul că cei de la fermă îți pot aduce legume direct la tine la birou, dacă dorești, conceptul se numește farm-to-office. Cât despre iaurtul și brânza bio Covalact, trebuie să spun că îmi aduc aminte de cele pe care le mâncam în copilărie la bunici.

Apoi le-am pus pe toate la copt în niște cuptoare de ultimă generație, marca Miele. Sunt SF, în sensul că nu trebuie să-ți bați capul cu privire la modul și timpul de coacere. Au programe prestabilite pentru absolut orice preparat, de la carne și legume, la patiserie, biscuiți și brioșe, cu sau fără fructe. Doar selectezi butonul și își setează singur toți parametrii (timp, mod de coacere, intensitate). Nu e nevoie să supraveghezi procesul, ci poți sta liniștită să faci altceva. Ce a ieșit, vedeți în pozele de mai jos, realizate de Vali Matei.

Ce am discutat în partea teoretică

Până s-au rumenit brioșele noi ne-am întors la poveștile noastre. Andreea a împărtășit din experiența ei de mamă de copil diversificat clasic, cu piureuri, mâncăcios din prima și dornic la scurt timp să se hrănească singur, iar eu din experiența de mamă de bebeluș autodiversificat cu succes, care a refuzat din start să fie hrănit de către un adult cu lingurița și a preferat să se servească singur cu alimente tip finger-food.

Doamna dr. ped. Andreea Manda, coordonator al centrului pentru dificultăți alimentare la copii, a răspuns detaliat tuturor întrebărilor legate de dificultățile în alimentație întâmpinate de mame, de la refuzul anumitor alimente, interesul scăzut pentru ora mesei, preferințele pentru o textură anume, la carențe diverse și cantitatea prea mică de mâncare înghițită.

Cât am povestit, mamele au avut ocazia să testeze și câteva produse marca Organix. Biscuiții lor eco, fără zahăr sunt ideali pentru părinții în criză de timp, care vor totuși să ofere gustări sănătoase celor mici, în special când sunt în deplasare, în vacanțe, în parc sau la drum.

Concluzii gererale pentru o diversificare/autodiversificare relaxată:

  • urmărește-ți copilul;
  • informează-te din surse oficiale, de încredere;
  • alege un pediatru care este la curent cu noile recomandări, care are la activ cursuri și conferințe pe tema asta;
  • filtrează tot ce afli și aplică doar ce ți se potrivește ție și celui mic;
  • ascultă-ți instinctul;
  • gătește cu gust, indiferent ce metodă alegi, nu servi copilul cu ceva ce tu n-ai mânca;
  • relaxează-te și privește totul ca pe o experiență nouă, ca pe o joacă din care aveți toți de învățat câte ceva;
  • nu transmite fobiile tale alimentare copilului.

Dacă n-ai reușit sa te înscrii la acest atelier, te așteptăm cu drag la urmatoarele, ce vor avea loc în fiecare lună, în cadrul showroom-ului Miele. La finalul lunii mai, va avea loc un alt atelier, despre care găsești detalii aici.

primii pași în alimentația bebelușului

Pentru a fi la curent cu data exactă si tematica evenimentelor viitoare, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

 

Facebook comments

Lasa un comentariu

ARTICOLE SIMILARE

Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy