Despre mine

de admin
Despre mine

Salut, sunt Alina, o persoană preocupată de bucătărie în general și de mâncarea sănătoasă în special. O prefer cât mai puțin procesată, preparată simplu, cu ingrediente naturale.

Gătitul este pentru mine unul dintre cele mai intime lucruri pe care le poți face pentru cineva. Practic pui la dispoziția oamenilor dragi hrana creată de propriile tale mâini, în care investești timp, energie, suflet.

 În plus, satisfacția pe care o ai atunci când vezi că preparatele tale adună lumea laolaltă, aduc bucurie și relaxare, e nemărginită. Pe lângă toate astea, ori de care ori gătesc simt că evadez, că îmi pun imaginația și răbdarea la încercare. Gătind am învățat să mă organizez mai bine, să fiu mai atentă și mai eficientă.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

M-am apucat de gatit, de nevoie, acum 15 ani, in primul an de facultate.

Totul a început cu prima sesiune. Învățam pentru examene împreună cu o prietenă, când la ea (stătea cu părinții), când la mine (stăteam singură). Cât eram la ea, mâncam ce gătea mama ei. Apoi, când să ne mutam la mine, mama cu pricina mi-a pus în brațe o halcă de mușchi de porc „să îl fac la cuptor cu puțin cimbrișor”, zise ea senin. Nici nu știam de unde s-o apuc și cu toate astea a ieșit cel mai gustos porc pe care îl mâncasem până atunci. Am prins curaj și m-am aventurat într-ale bucătăriei.

În copilărie am fost tot timpul expusă la experiențe culinare, ajutând-o pe mama, dar mi-am dat seama că niciodată până atunci nu avusesem satisfacția unei mese concepute integral de mine.

Întotdeauna participam cu câte ceva: făceam o maioneză, întorceam câteva clătite, băteam ouăle pentru omletă. Cu toate astea, acum am bine întipărite în minte, ca pe niște fotografii mentale, consistențele pe care trebuie să le capete o cremă,  un aluat de pâine sau prăjitură, o supă … Chestia asta m-a ajutat enorm!

Ulterior l-am descoperit pe Jaimie Olivier, care făcea gătitul să pară atât de firesc , rapid, gustos și distractiv. Iar dupa el, pe mulți alții. Și uite așa am început sa gătesc zilnic, aproape fără excepție, fie dupa rețeta, fie sa improvizez si sa ma limitez la ce am prin frigider, fie sa plec de la fructe si legume de sezon care abundă prin piața si sa le valorific cum știu eu mai bine. Am gătit pentru cuplu, familie, prieteni si mai nou pentru propriul bebeluș si copil.

Odată cu începutul diversificării alimentației bebelușului meu am redescoperit valoarea fiecărui ingredient în parte, de la textură, gust, culoare, până la felul în care se combină cu alte ingrediente.

Mi-am dat seama cât de important e ca bebelușul să aibă un rol activ în tot procesul și am aplicat principiile autodiversificării sau BLW (Baby Led Weaning). A fost una dintre cele mai bune decizii luate în privința lui, pentru că ne-a făcut viața mai ușoară și mai frumoasă.

Am fost invitată să vorbesc despre felul în care am abordat noi în familie această etapă a autodiversificării și la TV, în cadrul emisiunii “Prietenii de la 11”, de la Antena 3.

Copilul a luat parte, încă de la început la mesele familiei, iar meniul era în așa fel gândit, încât tot ce mâncam noi, putea servi și el.

De aici a pornit și ideea acestui blog care vine în sprijinul mamelor cu rețete gata adaptate unei familii ce dorește să aplice principiile autodiversificării (BLW).

Rețetele sunt gândite în așa fel încât, să fie potrivite tuturor membrilor, de la cel mai mic, la cel mai mare. Asta înseamna că nu conțin sare, zahăr și miere pentru varsta de 6luni-12 luni și încurajează evitarea/înlocuirea lor și peste acest prag. În plus sunt gătite sănătos, fierte, la abur sau coapte în cuptor.

Am urmarit cu pasiune de-a lungul anilor tot ceea ce face Jamie Oliver iar din 2017 m-am alaturat programului Food Revolution în calitate de Food Ambassador.

Food Revolution este o mișcare la nivel global, care iși propune să provoace o dezbatere și să producă o schimbare reală în felul în care copiii noștri abordează, consumă și înțeleg mâncarea. O educație alimentară mai bună înseamnă alegeri corecte din punct de vedere nutrițional și implicit o rată a obezității și a problemelor asociate cu aceasta mai mică.

Toate rețetele sunt create și preparate de mine, cu mici excepții. Există câteva bunătăți pe blog inspirate de mama mea, alături de care gătesc ori de câte ori am ocazia.

Fotografiile sunt realizate cu aparatul foto Olympus E-M10II.

Blogul abordează și alte teme secundare ce merg mână în mână cu cele de mai sus: creșterea copilului, stil de viață sănătos, alimentație echilibrată, călătorii și activități educative și amuzante pentru copii. Susțin tot ce înseamnă „natural parenting”, respectul față de copil, co-sleepingul și bed sharing-ul, alăptarea, purtarea copilului (baby wearing), creșterea copiilor în spiritul Montessori.

Sunt de profesie arhitect!

Precizez că nu am pregătire profesională în domeniul culinar, nutrițional sau medical. Sunt arhitect (www.arhitecturalia.ro), ceea ce probabil m-a ajutat de multe ori în bucatarie la plating. În schimb, pun la bătaie câțiva ani de gătit cu drag, documentare din teancuri de cărți de bucate și reviste, urmărit bloguri mai mult sau mai puțin cunoscute, savurat mâncăruri de pe diverse meleaguri. Învăț zilnic lucruri noi pe care sunt nerăbdătoare să le aplic, sa le testez și de ce nu să le împărtășesc și cu alți pasionați de bucătărie.

” Relația copilului cu mâncarea, la fel ca orice altă relație, se construiește de mic.
Cu cât are o bază mai sănătoasă, cu atât va avea șanse mai mari, ca adult, să urmeze niște obiceiuri alimentare echilibrate.”

 

mamamag