7 greșeli pe care le-am făcut în alăptare și ce aș face diferit a doua oară

de admin
alaptarea 7 greseli pe care le-am facut solutii alaptare

Nu știu mamă care să nu fi întâmpinat dificultăți în alăptare. Oricât de naturală și firească este alăptarea, ea nu e întotdeauna ușoară. Asta fiindcă, de cele mai multe ori, la început de drum, facem și o serie de greșeli. Eu le-am făcut de teamă, din lipsă de încredere în mine, de oboseală, din lipsă de informare. Dar lasă că, dacă va mai fi cazul, voi știi eu mai bine!

În perioada 1-7 august este săptămâna mondială a alăptării. Pentru că primul (super)aliment al unui copil e laptele de mamă, trebuie să vorbesc pe blog despre asta.

Alex s-a născut acum aproape 4 ani, în 2014. Atunci suplimentarea cu lapte praf în maternități era la ordinea zilei. Acum, din câte înțeleg, s-au mai schimbat lucrurile, în bine.

Îmi doream cu ardoare, cu mult înainte să am copil, să fiu însărcinată sau să nasc, să alăptez exclusiv până la 6 luni și cât mai mult timp, după aceea.

Alăptarea mi se părea un lucru minunat, ca și cum ai avea o super-putere în plus, pe lângă cea de a da viață unei ființe.

1. Am pus prea mare presiune pe mine

Emoții crunte legate de alăptare aveam încă dinainte de a naște. Citisem Ghidul pentru alăptare a lui Jack Newman, știam toată teoria, văzusem mame alaptând, clipuri explicative. Trebuia să alăptez! E firesc, natural, toată lumea poate să alăpteze!

În clipa în care ți se pune pruncul în brațe, nimic nu te poate pregăti pentru asta. E un amestec de mirare, bucurie și teamă, care, cel puțin pe mine m-a blocat în primele ore.

Trebuia să fiu mai relaxată și să mă bucur de fiecare moment. Sunt convinsă că m-ar fi ajutat enorm.

Ușor-ușor m-am dezmeticit și am început să acord atenție detaliilor, semnelor pe care le dădea cel mic, corpului meu și felului în care se desfășura tot procesul, dar presiunea era încă acolo.

2. Nu am avut suficientă încredere în corpul meu, în copil și m-am lăsat ușor intimidată

Nu voi uita niciodată cum, după două zile de stat în spital, concluzia cadrelor medicale era că nu s-ar fi instalat lactația. Cum au ajuns la această concluzie? De cum intrau în salon, unele dintre ele veneau direct și mă storceau, așa, pe nepusă masă, de sâni, din care, evident, nu ieșea nimic.

Acum, le-aș spune că, în primul rând, este foarte neplăcut că o fac fără să te avertizeze sau să îți ceară permisiunea. În al doilea rând, este foarte dureros și nu e un test concludent.

În primele ore și zile secreția de lapte este mică și crește treptat, în conformitate cu nevoile noului născut. Stomacul acestuia este oricum de mărimea unei cireșe la început, deci cele câteva picături de colostru transparent sunt suficiente.

Așa încât, dacă personalul medical se aștepta sa țâșnească lapte din sâni pentru a confirma prezența lui, era total eronat.

Deși știam toate astea, m-a afectat negativ concluzia lor. Vorba aia, sunt cadre medicale. Suportul psihic și moral este extrem de important. Dacă i se tot spune mamei că nu are lapte, ajunge să creadă și ea asta și chiar nu va avea.

3. Am făcut testul cântarului

Un alt test inutil pe care m-au încurajat cei din spital să îl fac, era cel al cântarului sau proba suptului. Bebe trebuia cântărit înainte și după fiecare masă de lapte, timp de 24 de ore, pentru a vedea dacă a crescut în greutate.

Acum, mi se pare iar total neconcludent și un motiv în plus de stres pentru o mama aflată la început de drum. Mai multe detalii găsești aici.

Cu toate acestea am fost de acord la momentul acela. Îmi doream cu orice preț să îmi demonstrez mie și celor din jur (pentru a fi lăsată în pace) că lapte era destul.

4. I-am dat copilului lapte muls din biberon

Cât am fost internați, bebelușul se atașa bine, sugea cu nesaț dar adormea repede, ca sedat, la sânul meu.

În loc să stau cu el pe piept non-stop, piele pe piele, am ascultat cadrele medicale care țineau morțiș să mi-l ia și să mi-l aducă la 3 ore, ca să mă pot odihni și reface. “După externare, acasă, nu mă mai bucur eu de luxul asta”, ziceau ele.

Așa că, între alăptări, mă mulgeam cu pompa electrică. De fiecare dată, după ce sugea copilul, îi suplimentam cu laptele meu muls.

Problema era că, dacă bebe se obișnuieșnuia cu fluxul mărit de lapte, putea refuza sănul ulterior. În plus, contactul piele pe piele ar fi stimulat lactația și șansele să fi alăptat mai des și mai mult ar fi crescut. Spre norocul meu, nu s-a întâmplat nimic ireversibil. La câteva zile după externarea am renunțat la pompă și totul a mers strună.

5. Nu am chemat consultantul în alăptare să mă vadă în spital

L-am chemat, dar abia la câteva zile după externare, acasă. De ce? Fiindcă am avut încredere în cei din spital, care pretindeau toți că se pricep la alăptat, doar că fiecare avea altă teorie și mai ales alte practici. Pentru o proaspătă mamă este tare debusolantă treaba asta.

Consultantul a venit acasă, a evaluat atent situația și m-a încurajat să îl alăptez în continuare liniștită, să renunț la pompă, că lapte am destul, copilul tragea bine, lua în greutate, uda scutece, să mă relaxez psihic și fizic.

Mi-a arătat cum să alăptez culcată, să am o poziție comodă, ca să nu stau moț noaptea cu el în brațe, la sân. Dacă aș lua-o de la început, l-aș chema din primele ore, imediat după naștere.

6. Am evitat să facem co-sleeping în primele 3 săptămâni

Ne era atât de teama că ne vom rostogoli peste bebeluș, în somn, că ne-am gândit că el va dormi mai bine în patuțul lui. Mare greșeală am făcut!

După vreo 3 săptămâni de nesomn, plimbat cu bebe în brațe în timpul nopții ca să se liniștească, ne-am făcut curaj și l-am luat cu noi în pat, unde îl alăptam culcată. Uneori nici nu mă trezeam de tot și adormeam foarte ușor cu el la sân.

Am dormit așa împreuna până la 6 luni, când am lipit pătuțul de patul nostru și am dat o laterală jos.  Când a mai crescut migra singur în patul nostru, se servea cu lapte și se rostogolea la el în pat.

7. Nu am mâncat tot ce mi-am dorit

La noi colicii au debutat brusc și violent la 6 săptămâni și au durat până după 6 luni. Știu, pare incredibil dar nu este.
Aveam un bebe care plângea non-stop, era foarte greu de liniștit, chiar dacă era ținut în brațe și legănat 24 din 24. În primele 2 luni asta se întâmpla inclusv noaptea, chiar dacă făceam co-sleeping.

Am pus colicii copilului pe seama a ceea ce mâncam eu.

Să ne înțelegem, aveam un meniu echilibrat, cu proteine, legume, fructe, iaurt, etc. Chiar și așa, am considerat că singura vinovată este alimentația mea. Am eliminat lactate, ouă, carnea de vită, cofeina, roșii, citrice și orice alt aliment care citisem eu că putea să îl afecteze. Mă simțeam ca la dietă. Evident bebelușul plângea în continuare iar eu eram și mai necăjită.

Până la urmă au ajutat mult relaxarea noastră ca părinți, ieșirile în aer liber și purtatul copilului într-un sistem adaptat vârstei. Am folosit wrap elastic (BOBA) pâna la 6 luni și marsupiu SSC (tot BOBA) ulterior. Când plecam la mare puneam copilul în BOBA air.

Cam acestea ar fi greșelile majore pe care le-am făcut eu în alăptare. Era mult mai bine dacă nu le făceam, dar, vorba aia, din ele învață omul. În ciuda provocărilor și greutăților întâmpinate, nu am suplimentat cu lapte praf, am reușit să alăptez exclusiv până la 6 luni și am încheiat alăptarea la 2 ani și 2 luni.

La tine cum a decurs alăptarea? Ce ai face diferit a doua oară? Tare m-aș bucura să-mi spui povestea ta, într-un comentariu mai jos. Cu siguranță experiențele noastre le vor ajuta pe mamicile aflate la început de drum să ia cele mai bune decizii pentru ele și bebelușii lor.

De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Primele două fotografii sunt realizate de bunul nostru prieten, Vali Matei.

Facebook comments

ALTE RETETE SIMILARE

Lasa un comentariu