Biscuiti crocanti cu branza, unt si seminte

martie 27, 2016
Biscuiti crocanti cu branza, unt si seminte

Această rețetă simplă de biscuiti crocanti cu branza, unt si seminte este ideală pentru copiii de toate vârstele. În plus, sunt atât de ușor de făcut încât, de la o anumită vârstă, poți să îi prepari împreună cu cel mic.

Noi facem destul de des biscuiți după rețeta asta. Este printre favoritele noastre, alături de cea de biscuiti cu branza si verdeata și de biscuitii fragezi cu unt si nuca.  Alex adoră să frămînte cu propriile lui mânuțe aluatul moale și elastic iar apoi să îl întindă cu sucitorul. Își alege el formele de biscuiți pe care vrea să le decupeze, le unge cu tacticos cu pensula îmbibată în gălbenuș de ou și apoi transferă cu grijă fiecare figurină în tava ce urmează să o punem în cuptor.

Acesti biscuiti crocanti cu branza, unt si seminte sunt ideali pentru dentitie

Dacă e perioada în care copilului îi ies dinți și în special măsele, acesti biscuiti crocanti cu branza, unt si seminte sunt numai buni de ronțăit. Se va bucura de ei ca gustare între mese sau ori de câte ori plecați la drum, în parc sau la plimbare.

Timp preparare: 5 min          Timp răcire: 30 min          Timp coacere: 30 min

Ingrediente

100 g unt 80% grăsime
100 g brânză de vaci
120 g făină tip 650
1 gălbenuș de ou
1 linguriță semințe de susan
1 linguriță semințe de in

Mod de preparare

E foarte simplu! Nu trebuie decât să amesteci untul tăiat cubulețe cu brânză și cu făină până rezultă un aluat fraged. Îl frămânți și îl modelezi în formă de disc și îl lași la frigider timp de 30 min, după care îl întinzi pe o suprafață de lemn pe care ai presărat făină, până ajunge la grosimea de 5-7 mm.

Dacă ai deja prin casă niște forme de biscuiti de plastic sau metalice (inimioare, steluțe, animăluțe, etc) sau ai un pahar cu circumferință mică, decupează aluatul și așează figurinele rezultate într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Folosește o pensulă pentru patiserie pentru a unge cu galbenuș de ou toți biscuiții și presară cele două tipuri de semințe.

Pune tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade fără ventilator timp de 30 min sau până se rumenesc. Când sunt gata scoate-i și lasă-i să se răcească pe un grătar metalic.

Tips & Tricks

Biscuiții se pot păstra 3-4 zile  într-un borcan sau o cutie metalică la temperatura camerei și pâna la o săptămână în frigider.

Dacă ți-a plăcut această rețetă de biscuiti crocanti cu branza, unt si seminte, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. Deasemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook si follow celei de Pintrest.

Facebook comments

ALTE RETETE SIMILARE

Lasa un comentariu