Înghețată cu banane și zmeură (fără zahăr)

de admin
inghetata cu banane si zmeura (fara zahar)

Înghețata cu banane și zmeură este excelentă ca gustare în zilele toride de vară sau în perioada erupțiilor dentare

Dacă și micuțul tău trece prin perioade de grevă pe timpul verii, în ceea ce privește alimentația, sau nu are poftă să mănânce absolut nimic, din pricina dințișorilor care dau să-i străpungă gingia, trebuie să încerci această inghetata cu banane si zmeura!

Zmeura poate fi înlocuită cu succes cu afine, căpșune sau mure, sau chiar cu un amestec din cele trei.

O poți oferi cu încredere, deoarece vei avea siguranța că, spre deosebire de cea din comerț, nu conține zahăr, stabilizatori, conservați, emulgatori și coloranți sintetici. În plus, se pot face combinații infinite de ingrediente! (gasesti la finalul articolului câteva sugestii).

Când este foarte cald afară, foarte puțini dintre noi avem poftă de mâncare și nu consumăm altceva decât fructe și apă, eventual iaurt. Acest lucru e valabil și pentru copii. Este primul semn că trebuie făcută o schimbare în meniul lor. Înceracă să înlocuiești supele calde cu unele reci (la temperatura ambientului), cum e acest gazpacho, iar gustările cu preparate puțin mai complexe, care să conțină cel puțin 2-3 grupe alimentare. Asta înseamnă că este un prilej bun de înghețată.

În ceea ce privește erupțiile dentare, se pare că înghețata are un efect calmant, alină durerile și scade inflamația de la nivelul gingiilor. Medicul stomatolog Miruna Ioani, blogger la siblondelegandesc și mare fan înghețată, spune că “Pe orice inflamație pui rece, ajuta. Deci (n.r. înghețata) îl poate calma un pic pe bebeluș, însă nu acesta e tratamentul de elecție, ca să zic așa.

Înghețata nu provoacă roșeață și dureri de gât

Nu, în ciuda mitului extrem de popular, cum că de la alimentele reci mâncate de copiii, aceștia “fac roșu în gât”, se pare că nu e chiar așa. Adevăratele cauze ale răcelilor sunt în continuare bacteriile și infecțiile virale. Condiția este ca totuși înghețata să fie consumată, fără grabă, în ritm normal și contrar păreiilor generale, să nu o lăsăm să se topească înainte de a o mânca.

Conform celor spuse de medicul prima ORL, Sorin Cadar, este mult mai periculos să o consumăm topită, decăt înghețată. Motivul ar fi faptul că, rămâne în continuare foarte rece iar noi vom lua o cantitate mai mare, deci șocul termic va fi mult mai mare. Mai multe despre acest subiect, poți afla aici.

Dacă vrei și tu să prepari această inghetata cu banane si zmeura (fara zahar) pentru bebelușul, copilul tău sau pentru întreaga familie, găsești lista de ingrediente și modul de preparare mai jos.

Timp preparare:
5 min
Număr porții:
6 buc
Dimensiune vas:
30 cm

Ingrediente:

  • 1 banană feliată și congelată
  • 200 g mascarpone sau iaurt gras sau iaurt vegetal (pentru cei cu intoleranțe)
  • 150 g zmeură congelată sau alte fructe (afine, mure, capsuni, mango, etc)
  • 1 păstaie de vanilie
  • 1 linguriță de miere sau 2-3 curmale hidratate fără sâmburi (opțional și doar peste vârsta de 2-3 ani) *

Note:

* Deși curmalele au numeroase beneficii și pot fi introduse în alimentația bebelușului, acest lucru trebuie făcut cu măsură. Datorită conținutului mare de zaharuri (63g la 100g de fruct) acestea nu se oferă, ca atare, la vârste mici. Pot fi înglobate în preparate, dar cât mai rar posibil, eventual la ocazii speciale, cum ar fi zilele de naștere. Asadar, te sfătuiesc ca, în cazul în care copilul tău are mai puțin de 2-3 ani, să eviți pe cât posibil să i le oferi foarte des. Același lucru e valabil și pentru miere, care poate fi consumată în scop terapeutic, pe perioade scurte, în sezonul virozelor, dar nu pe post de “ceva dulce”. Oferindu-i celui mic constant alimente îndulcite (chiar și cu miere sau fructe uscate) sunt șanse ca acesta să dezvolte o apetență pentru gustul dulce și va alege când va crește, cu prepondereță alimentele dulci, ceea ce îl va expune la diverse boli (diabet, boli metabolice, carii, etc).

Mod de preparare

PASUL 1
Secretul pentru o a obține o înghețată cremoasă este congelarea în avans a fructelor. Acest lucru va preveni formarea acelor de gheață. Prin urmare, dacă nu ai deja fructele congelate, spală zmeura, strecoară bine apa de pe ea, las-o puțin să se zvănte și pune-o într-un recipient închis etanș, în congelator, pentru minim 3 ore. Curăță banana și taie miezul rondele. Pune-le într-o pungă închisă etanș și congeleaz-le pentru minim 3 ore. Dacă totuși nu ai timp să congelezi toate fructele (de exemplu banana) dar ai deja zmeură sau afine la congelator, nu îți face griji. Sunt șanse mari ca înghețata să iasă oricum cremoasă. Am încercat eu!

PASUL 2
Scoate fructele din congelator, pune-le în vasul unui tocător electric (eu îl folosesc pe acesta), alături de restul ingredientelor și mixează până obții o pastă fină, cremoasă și vârtoasă.

PASUL 3
Transferă compoziția în formele de înghețată. Eu le-am folosit pe cele de aici, dar le poți utiliza și pe acestea. Pune înghețata în congelator pentru minim 3 ore. Scoate-o doar cu câteva minute înainte de a o consuma.

TIPS & TRICKS
Pentru a reuși să scoți înghețata din formă, scufundă pentru 10 secunde forma într-un recipient cu apă caldă.

Cum spuneam și mai sus, poți pune orice fruct  în loc de zmeură, de la afine, mure, căpșuni, până la mango, cireșe, caise, piersici sau tot banană. Merge și un amestec de afine, zmeură și căpșuni sau orice alt amestec de fructe. Apoi mai exista combinația banană+carob (cacao pentru copii mai mari de 3-4 ani si miere), sau banană+unt de arahide (doar peste 1 an dacă nu e facut în casă, ci e din comerț, deoarece conține sare). 
Poti renunța la mascarpone sau iaurt si sa lași doar fructele, pentru varianta vegană. Se mai poate adăuga mentă, busuioc, lavandă. Pentru o textură cremoasă, se poate folosi și avocado sau se poate înlocui banana cu el, doar ca nu va mai fi la fel de dulce. Sunt foarte multe combinații!

Dacă ai încercat acestă rețetă de inghetata cu banane si zmeura (fara zahar), m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook si follow celei de Pintrest.

Facebook comments

ALTE RETETE SIMILARE

Lasa un comentariu