Socată cu miere

de admin
socată cu miere

E primul an în care fac socată cu miere dar cu siguranță nu va fi și ultimul. Este prima dată când bea și copilul meu așa ceva și mai are puțin și face 4 ani.

Puteam să îi dau să guste mai repede din răcoritoarea copilăriei noastre. Nu știu cum de am uitat de ea. Poate fiindcă în general nu consumăm sucuri prea des, fie ele și proaspăt stoarse din fructe sau presate la rece. Vara ne mai răcorim cu câte o limonadă, care de cele mai multe ori este neîndulcită.

De fapt, mai nou, am făcut o pasiune pentru florile de soc. Totul a pornit de acum o lună când am scris acest articol despre tortul regal.

Cumva m-am întors în timp, în vremea copilăriei mele, când încă nu existau sucurile la dozator și nici alte băuturi carbogazoase. Si ce bine era!

Toate verile începeau cu socata care trona câteva zile într-un borcan imens de sticlă pe blatul de la bucătărie. Când în sfârșit ne puteam înfrupta din ea era bucurie mare!

Așa că m-am încumetat să fac și eu socată, pentru prima dată de când sunt mamă. Am adaptat rețeta copilăriei, folosind miere în loc de zahăr și renunțând la drojdie. A ieșit delicioasă!

Beneficiile consumului de socata sunt multiple:

  • remediu eficient în afecțiunile respiratorii, bronșite, răceli, viroze, alergii;
  • previne constipația. Socata este o băutură obținută prin fermentație, deci conține foarte multe probiotice;
  • stimulează lactația.

Tips& Triks

Socata se introduce în alimentația celor mici doar după vărsta de 1 an, deoarece conține miere.

Florile de soc se găsesc din luna mai până la mijlocul lunii iunie.

Pentru rezultatul cel mai bun acestea trebuie culese imediat după ce înfloresc, de preferat din zone nepoluate (nu de pe marginile șoselelor aglomerate).

Timp preparare:
15 min
Număr porții:
25 pers. (5 l)
Timp fermentare:
3-5 zile
Dimensiune vas:
borcan sticla capacitate 5 l
  • 4/5 l apă rece
  • 300 ml miere de albine
  • 4 lămâi feliate
  • zeama de la 2 lămâi
  • 10 flori de soc fără codițe groase
Mod de preparare

PASUL 1
Într-un borcan de sticlă de 5 l combină mierea cu zeama de lămâie, amestecă bine, apoi adaugă feliile de lămâie și florile de soc și toarnă apa.

socată cu miere

PASUL 2

Acoperă brocanul cu o farfurie mică și asează-l într-un loc cald (pe terasa acoperită sau pe pervazul geamului) timp de 3-5 zile, amestecând o dată pe zi.

PASUL 2

Când e gata și începe să devină acidulată, servește-o imediat și depozitează restul la frigider.

Dacă ai încercat această socată cu miere, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Facebook comments

ALTE RETETE SIMILARE

Lasa un comentariu