Tzaziki este un sos tradițional grecesc, răcoritor și aromat, pe bază de iaurt și castravete. Obișnuiesc să îl fac în special pe timpul verii, când temperaturile de afară sunt foarte ridicate și mesele trebuie să fie ușoare și din ingrediente proaspete, nepreparate termic.

Eu una nu mai am  curajul să porneasc aragazul sau cuptorul cand deja e foarte cald afară.
Prin urmare, sunt tot timpul în cautare de tot felul alternative de acest fel.

Preferatul celor mici

Dacă micuțului tău îi place iaurtul, sunt șanse mari să îl încânte și acest sos.
Prima dată cand am făcut tzatziki, cel mic l-a adorat imediat și l-a mancat direct pe pâine, datorită iaurtului, al cărui fan e de la începutul autodiversificării.

Ulterior, știind cât de mult îi place, îl comandam cu încredere prin restaurantele grecești atunci când eram în vacanță. Eram sigură că nu am cum să dau greș cu el.

Deși e tipic grecesc, variații ale acestei rețete se pot întâlni și pe alte meleaguri, în meniul turcilor, sârbilor, bulgarilor sau chiar al polonezilor.

Toate ingredientele folosite sunt ușor de găsit iar sosul rezultat merge cu o grămadă de  feluri de mâncare.

Îl poți servi cu preparate din carne, garnituri de legume coapte în cuptor sau crude, cu pita grecească sau în sandvișuri. Este extrem de ușor de făcut și te asigur că va fi un hit, indiferent de ocazie.

Dacă vrei și tu să pregătești această rețetă de Tzatziki, găsești ingredientele și pașii ce trebuie să îi urmezi mai jos.

Timp preparare: 10 min

Număr porții: 45 pers

INGREDIENTE

  • 350 g iaurt grecesc (10% grasime)
  • 1 castravete
  • 2 catei de usturoi (pisați)
  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 1 legătură mică mărar sau pătrunjel proaspăt tocat (1 lingură)
  • 1 legătură mică mentă proaaspătă tocată (1 lingură)
  • 1-2  linguri zeamă de lămăie
  • sare (doar peste vârsta de 1 an)

MOD DE PREPARARE

PASUL 1

Spală castravetele, curăță-l de coajă, taie-l în jumătate pe direcția longitudinală și scoate miezul (semințele) cu ajutorul unei lingurițe.

Răzuiește-l, adaugă sarea și lasă-l deoparte timp de 30 minute, apoi stoarce zeama de pe el cu ajutorul unui tifon.

Cu cât îl vei stoarce mai bine, cu atât va ieși sosul mai cremos.

PASUL 2

Toacă menta și mărarul, pisează usturoiul și amestecă-le cu iaurtul, uleiul și zeama de lămâie.

Adaugă castravetele chiar înainte de a servi sosul.
Până atunci, ține-l în frigider pentru cel putin 2 ore sau chiar peste noapte, ca aromele să se combine.

În plus, cu cât va sta usturoiul mai mult în sos, cu atât își va pierde din intensitate.

Dacă ai încercat acestă rețetă de tzatziki, m-aș bucura să îmi spui părerea ta, într-un comentariu mai jos. De asemenea, pentru a nu pierde viitoarele articole, te poți abona la Newsletter sau să dai “like” paginii de Facebook și follow celor de Pinterest și Instagram.

Facebook comments

Lasa un comentariu

ARTICOLE SIMILARE

Acest website folosește cookies (Detalii aici). Dacă nu ești de acord, te rog să închizi website-ul sau să dezactivezi cookies. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy