Covrigi cu parmezan si busuioc

octombrie 5, 2016
Covrigi cu parmezan si busuioc

N-am să uit niciodată cum a fost prima oară când am făcut acești covrigi cu parmezan si busuioc! A fost bătaie pe ei la noi in familie. Cei mari ( parinti, bunici, unchi, mătuși), nu știau cum să faca sa le rămână si lor câțiva, înainte de a- i devora cei mici pe toți.

Nici nu-i de mirare, acesti covrigi cu parmezan si busuioc sunt atât de fragezi, moi și aromați, mai ales dacă sunt proapăt scoși din cuptor. Sunt o gustare excelentă pentru cei mici și mari deopotrivă. Nu se compară cu nici un covrig mâncat vreodată la cea mai cea covrigărie. De când i-am făcut prima oară, au devenit preferații tuturor și se consumă în timp record.

Vei aprecia acesti covrigi cu parmezan si busuioc pentru ca:

  • se prepară foarte ușor;
  • poți să îi implici și pe cei mici în rularea și împletirea lor;
  • sunt savuroși datorită combinației de busuioc, parmezan și usturoi;
  • pot fi gustare sau chiar parte dintr-o masă principală; nu trebuie decât să îi servești alături de un sos cu iaurt (cum ar fi acest Tzatziki), câteva legume proaspete sau niște măsline;
  • se iau ușor la pachet în parc, în vizite, la drum lung cu mașina sau la cumpărături;
  • au o textură pe placul celor mici, crocantă la exterior și super moale și fragedă la interior.

Timp preparare: 1 h          Timp dospire: 1 h (minim)          Nr. Porții: 12-16 buc

Ingrediente

450 g făină tip 650 (în plus pentru prelucrare)
240 ml lapte
75 g unt topit
1 cub de drojdie
½ linguriță sare (doar peste vârsta de 1 an)
6 linguri parmezan ras
10-15 frunze de busuioc proaspăt (sau 1 lingură busuioc uscat)
2 căței mici de usturoi sau 1 cățel mare
1 l apă clocotită
50 g bicarbonat de sodiu
1 lingură de ulei de măsline

Mod de preparare

PASUL 1
Încălzește laptele până la 37-40 de grade și presară drojdia fărâmițată peste el. Lasă să stea 2 minute.

PASUL 2
Toarnă amestecul într-un bol și combină-l cu jumătate din cantitatea de făină și 30 g din untul topit. Adaugă și restul de făină și amestecă cu mâinile. Transferă aluatul pe o suprafață pe care ai presărat în prealabil puțină făină și frământă-l timp de 5 minute. Pune-l apoi într-un vas uns cu puțin ulei de măsline, acoperă-l cu un prosop textil de bucătărie și lasă-l să dospească aproximativ o oră.

ingrediente covrigi cu parmezan
aluat covrigi cu parmezan
aluat covrigi cu parmezan
aluat covrigi cu parmezan
aluat covrigi cu parmezan

PASUL 3
Amestecă parmezanul ras cu usturoiul și frunzele de busuioc tăiate mărunt și pune deoparte pentru mai târziu.

ingrediente covrigi cu parmezan
ingrediente covrigi cu parmezan

PASUL 4
Preîncălzește cuptorul la 220 de grade fără ventilator.

PASUL 5
După o oră, răstoarnă aluatul pe suprafața de lucru presărată cu făina și încorporează mixul de parmezan și verdeață. Frământă totul timp de 2-3 minute și modelează tot aluatul în formă de cilindru. Taie aluatul în 6 părți egale și pune-le într-un bol (ca în imaginea 8 de mai jos).

aluat covrigi cu parmezan

PASUL 6
Împarte fiecare bucată în 2 și ruleaz-o între mâini iar apoi pe suprafața de lucru, până capătă forma unei frânghii lungi de aproximativ 30 cm și groasă de 1 cm. Pentru a face covrigul, așează „frânghia” rezultată în forma de „U” încrucișează cele două capete și atașează-le de partea curbată, la fel ca în filmulețul de mai jos.

aluat covrigi cu parmezan
covrigi cu parmezan fara sare
covrigi cu parmezan fara sare
covrigi cu parmezan fara sare

PASUL 7
Pune într-o oală cu apă clocotită 50 g de bicarbonat de sodiu și scufundă pentru câteva secunde fiecare covrig.

covrigi cu parmezan fara sare

PASUL 8
Pune covrigii într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coace-i în cuptorul preîncălzit la 220 de grade fără ventilator timp de 10-12 minute sau până se rumenesc.

covrigi cu parmezan fara sare

PASUL 9
Când sunt gata, unge-i cu restul de unt topit și servește-i calzi sau la temperatura camerei.

covrigi cu parmezan fara sare
covrigi cu parmezan fara sare
covrigi cu parmezan fara sare
covrigi cu parmezan fara sare
covrigi cu parmezan fara sare

Foarte important:
Sunt excelenți dacă se consumă în ziua în care au fost preparați. A doua zi, ca orice covrigi, se întăresc destul de tare. Ca să te bucuri cât mai mult de ei, poți face aluatul cu o zi înainte și să-l lași să dospească peste noapte, în frigider, într-un bol acoperit cu folie alimentară. Dimineața nu îți rămâne decât să încorporezi parmezanul și verdeața și să faci covrigii.

Facebook comments

ALTE RETETE SIMILARE

Lasa un comentariu